Volumul în câteva cuvinte
Cartea "Raportul Psihologic: Redactare și Evaluare" este un volum de referință pentru munca psihologului, o apariție care umple un gol semnificativ în România. Puțini psihologi români învață, în timpul universității sau al cursurilor de formare continuă, să redacteze un raport psihologic. Chiar mai puțini cunosc reperele care ar trebui să însoțească un raport psihologic întocmit ca expert pentru o instituție, cum ar fi o instanță judecătorească sau o instanță de arbitraj sau mediere, deși această zonă este o sursă importantă de activitate pentru psihologul-expert.
Un sondaj publicat în 2008 (Testing International, Vol. 20, December) arată că 98% din psihologii români nu știu care ar trebui să fie structura unui raport psihologic scris.
Volumul "Raportul Psihologic: Redactare si Evaluare" este o traducere realizată de patru nume deja mai mult de cât cunoscute psihologului din România: Dragoș Iliescu, Mihaela Minulescu, Cătălin Nedelcea și Andrei Ion. Intenția declarată a fost aceea de a pune la dispoziția psihologului român, din toate volumele posibile care tratează problematica raportului psihologic, pe acela care este cel mai potrivit pentru situația cu care se confruntă psihologul practician din România. Credem ca această carte ar trebui sa fundamenteze formarea studenților în psihologie încă din primul an și ar trebui să fie un însoțitor nelipsit din arsenalul bibliografic al psihologului practician din România.
Pe parcursul vieții, oamenii se confruntă adesea cu decizii importante. Unele din aceste decizii sunt dificile pentru ei, deoarece fiecare alternativă implică consecințe serioase. În astfel de situații, au posibilitatea unei consilieri psihologice, care să ofere un sprijin pentru luarea deciziei. Judecători, medici, profesori, părinți sau cupluri caută o astfel de consiliere și se așteaptă la răspunsuri care să-i sprijine în luarea deciziei. Cea mai detaliată formă de răspuns este raportul psihologic scris. De obicei, cititorul unui astfel de raport psihologic este cel care decide dacă acesta realizează în mod real ceea ce se presupune că trebuie să realizeze și dacă este suficient de coerent și în ultima instanță “bun”. Să judeci dacă un raport psihologic este bun este o sarcină provocatoare chiar și pentru majoritatea psihologilor calificați, ca să nu mai vorbim de persoanele fără studii psihologice.
Pornind de la o astfel de problemă, intenția acestei cărți este aceea de a descrie caracteristicile rapoartelor psihologice bune. După ce vor parcurge sugestiile noastre, persoanele care citesc un raport psihologic vor fi „echipate” adecvat pentru a putea decide dacă raportul îi ajută și în ce privințe ar fi putut fi mai bun. Cei ce citesc rapoarte psihologice se întreabă adesea: Ce ar trebui să conțină un raport? Ce nu ar trebui să conțină? Cum aș putea aprecia dacă a fost realizat într-o manieră profesionistă? Intenționăm să răspundem acestor întrebări și altora pe care și le pun non-psihologii, legat de rapoartele psihologice.
Psihologii cărora li se cere să pregătească rapoarte psihologice se confruntă inițial cu același gen de întrebări ca și cititorii acestor rapoarte. Dar exista și alte întrebări la care încearcă să răspundă: Cum traduc problema clientului într-o „problema psihologică”? Cum planific o evaluare psihologică? Ce surse de informație pot folosi? Ce caracteristici ale testelor, chestionarelor, certificatelor, dosarelor, interviurilor și observațiilor comportamentale pot folosi? Cum planific și cum pregătesc un raport psihologic? Căror lucruri trebuie să le acord atenție în timp ce desfășor evaluarea psihologică? Ce posibile surse de eroare există? Cum ar putea influența acestea evaluarea psihologică? Cum pot evita erorile? Cum introduc informația în raport, într-un mod clar? Cum pot să combin informația generând afirmații utile? Cum să formulez recomandările legate de moduri de acțiune pentru viitor? Care este forma lingvistică corectă pentru un raport psihologic? Cum pot să știu dacă am gândit sau am făcut tot ceea ce se cere? Acestea sunt doar câteva întrebări la care trebuie să se răspundă și astfel de decizii trebuie realizate atunci când psihologii întocmesc rapoarte psihologice. Intenția noastră în această carte este să-i asistam în acest proces.
Trebuie sa fii autentificat pentru a adăuga un review.
Fii primul care scrie un review