Ce este AMI®?
AMI® este un inventar cu o aplicabilitate foarte largă construit pentru a măsura dimensiunile atribuite constructului de motivație pentru performanță, cu precădere în contextele asociate muncii și ariilor profesionale (fără a se limita la acestea) care pun accentul asupra performanței.
Astfel, AMI® face posibilă înțelegerea corectă și completă a motivației performanței, folosind coordonate de personalitate și anumite preferințe comportamentale. Forma lungă, AMI®, include 170 de itemi, verbali, format de răspuns pe scală Likert cu 7 trepte. Rezultatele sunt grupate ulterior în 17 scale structurale, precum și într-un indice motivațional global. Forma scurtă, AMI®-k, folosește doar 30 de itemi, verbali, cu răspuns pe o scală cu 7 trepte și pentru care returnează valoarea indicelelui global. În funcție de varianta aleasă, timpul de administrare variază de la 30 la zece minute.
Inventarul a fost dezvoltat în Germania (Leistungsmotivationsinventar, LMI) pornind de la o serie mai largă de lucrări de diagnosticare a aptitudinilor, ancorate în context aplicativ, dar și de la activitatea practică tipică pentru psihologia diferențială, care este mai puternic orientată spre domeniul cercetărilor fundamentale. Din punct de vedere teoretic inventarul se depărtează de modelele clasice Murray/McClelland/Atkinson/Heckhausen, recunoscându-le în cadrul unei viziuni teoretice care priveşte motivaţia performanţei ca pe o orientare globală a comportamentului, la care participă diverse aspecte ale personalităţii.
Pentru mai multe detalii, consultă secțiunile Scale și Caracteristici pe pagina testului.
Cui se adresează și pentru ce este recomandat AMI®?
AMI® se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul business și coaching, experților HR, dar și specialiștilor care activează în domenii educațional sau de reconversie profesională. În funcție de forma aleasă, lungă (AMI®) sau scurtă (AMI®-k), inventarul poate fi utilizat în scop de screening, clasificare/diagnostic, descriere/ planificarea intervenţiilor, fie monitorizare.
Cel mai frecvent acest instrument este utilizat de sine-stătător în promovare, diagnoza psihologică a anumitor situații din mediul I/O și consiliere și dezvoltare, sau complementar în selecția de personal, unde contribuie incremental la validitatea predictivă.
Pentru că AMI® permite nu numai diagnoza acelor componente clasice ale motivaţiei, precum speranţa de succes şi frica de insucces, ca în modelul clasic al lui McClelland şi Atkinson, ci înţelege motivaţia performanţei ca pe o orientare largă a acţiunii, ca direcţionare a unei mari părţi a personalităţii spre tematica performanţei, el poate fi utilizat în toate ariile performative ale vieții: în şcoală şi profesie, dar chiar şi în timpul liber, hobby-uri şi sport.
Care sunt particularitățile AMI®?
MOTIVANT. AMI® este un broadband, care nu presupune mai mult de 30 de minute pentru administrare, incluzând aici instructajul. El se poate aplica atât creion-hârtie, cât și electronic, atât individual, cât și în grup, returnând valoarea indicelui motivațional global și alte cuprinzătoare detalii cu privirea la motivele și caracteristicile de perseverență și angajament ale respondenților fără a le lăsa acestora impresia unei evaluări.
RAPORTUL EXCELENT TIMP/REZULTATE. Rezultatele AMI® sunt disponibile imediat după completare și oferă descrieri sumative ale celor 17 dimensiuni, cât și vizualizarea profilului de personalitate sub forma unei foarte ilustrative diagrame circulare de tipul pânză de păianjen. Fiind un instrument de clasă B, puterea interpretativă a AMI®-2 este maximă în mâinile celor care fie sunt licențiați ca psihologi, fie au expertiză în psihometrie sau competențe dobândite în arii asociate.
ACREDITARE CPR. AMI® și AMI®-k sunt recomandate de Colegiul Psihologilor din România și au primit în 2008 avizul pe o perioadă nedeterminată pentru domeniile de utilizare: psihologia muncii, psihologia aplicată în transporturi; psihologia aplicată în servicii, psihologie educaţională, consiliere şcolară şi a carierei.
Scalele AMI®
AMI® conține un număr de 17 scale și un indice motivațional global:
- BE - Perseverența (Beharrlichkeit, Persistance)
- DO - Dominanța (Dominanz, Dominance)
- EN - Angajamentul (Engagement, Engagement)
- EZ - Siguranța succesului (Erfolgszuversicht, Confidence in Success)
- FX - Flexibilitatea (Flexibilität, Flexibility)
- FL - Absorbirea (Flow, Flow)
- FU - Neînfricarea (Furchtlosingkeit, Fearlessness)
- IN - Internalitatea (Internalität, Internality)
- KA - Efortul compensator (Kompensatorische Anstrengung, Compensatory Effort)
- LS - Mândria perfomanței (Leistungsstolz, Pride in Productivity)
- LB - Dorința de învățare (Lernbereitschaft, Eagerness to Learn)
- SP - Preferința pentru dificultate (Schwierigkeitspräferenz, Preference for Difficult Tasks)
- SE - Independența (Selbstständigkeit, Independence)
- SK - Autocontrolul și autodisciplina (Selbstkontrolle, Self-Control)
- ST - Orientarea spre status (Statusorientierung, Status Orientation)
- WE - Orientarea spre competiție (Wettbewerbsorientierung, Competitiveness)
- ZS - Fixarea scopului (Zielsetzung, Goal Setting)
Profiluri demonstrative AMI®
Revizie BUROS | DA in K. F. Geisinger, R. A. Spies, J. F. Carlson, & B. S. Plake (Eds.), The seventeenth mental measurements yearbook. |
Abreviere | AMI®, AMI®-k |
Data publicării | 2007 |
Populația vizată | adolescenți și adulți |
Forma de administrare | individuală/ grup, autoevaluare |
Vârsta | peste 16 ani |
Volumul eșantionului | 3000 |
Calificarea necesară | B |
Durată | AMI® - 30 minute, AMI®-k - 10 minute |
Tipul itemilor | itemi verbali scorați pe scală cu 7 puncte |
Numărul itemilor | 170 itemi pentru AMI®, 30 itemi pentru AMI®-k |
Eșantionul normativ al AMI®
Traducerea și adaptarea AMI® au fost în lucru în România din anul 2005. Traducerea a fost realizată printr-o procedură de traducere și retroversiune de Liana Miclăuș și Horia Pitariu în 2005. Culegerea datelor pentru adaptare și validare a început tot în 2005, cu un eșantion mai degrabă redus ca volum. Obiectivele avute de cercetători la acel moment erau de două feluri: (a) generarea unui etalon experimental, pe un eșantion de studenți și un eșantion de adulți angajați în muncă și (b) experimentarea legăturilor între AMI® și metafactorii Big Five, așa cum sunt aceștia măsurați de NEO-PI-R (Costa & McCrae, 1991).
În 2006 și 2007, colectarea datelor s-a concentrat asupra culegerii unui eșantion normativ voluminos pentru România, precum și pe culegerea de date experimentale cu caracter validațional, pentru contextul românesc. La acest moment, eșantionul normativ al AMI® în România este format din N=3000 de participanți, dintre care N=1300 adulți angajați în muncă și N=1700 studenți. În total, 1500 de subiecți sunt de sex feminin și 1500 de sex masculin. Una din utilitățile principale ale AMI este în domeniul psihologiei muncii, industriale și organizaționale. Mulți din psihologii care activează în acest domeniu preferă administrarea online a chestionarelor, motiv pentru care este important să fie colectate date și analizate posibilele diferențe între administrarea creion-hârtie și administrarea online a unui chestionar. Pentru versiunea româneasca a AMI, au fost colectate online N=429. Dintre acestea, 157 (36.51%) au fost colectate prin sistemul online german, în care participantul este complet anonim, iar restul (272) prin sistemul online românesc, unde participantul trebuie să primească o invitație din partea unui psiholog autorizat și deci nu este complet anonim. Cei 115 bărbați (26.74%) și cele 157 de femei (36.51%) din acest eșantion online. care și-au declarat datele demografice, au vârste cuprinse între 22 și 69 ani (m=36.58, s=10.38). Sunt de asemenea colectate eșantioane speciale de manageri, sportivi, șomeri și elevi.
Trebuie sa fii autentificat pentru a adăuga un review.
Fii primul care scrie un review